În 1931, M. Costăchescu, publică la Iași un articol cu titlul: ”Alexandru Voevod dăruiește lui Coman un loc pustiu lângă Bașeu”. Articolul vorbește despre ”un suret di pi ispisocul din 6920 (1412), aprilie 3, a domnului Alexandru Voevod, prin care se arată cum a miluit pe adevărata și credincioasa slugă Coman, în pământul Moldovei, un loc pustiu să-și facă lui sat, podli Bașeu. Și hotarul acestui sat pe unde a urmat întâi Bașeul, să fie la o fântână, iar de la fântână drept codru și de aici la vale, pe pârâul Bașeului, până la Albu, arătând că acesta este a lui tot hotarul și că au hotare aici pe Giurgiu și pe Tobuciu”.
Suretul face parte din colecția Alexandru Calimachi și a fost publicat de N. Iorga în ”Studii și documente din 7113, 7113 și 7121”.
Gh. Ghibănescu vorbește despre suretul cu hotarul Comăneștilor în ”Surete și Izvoade”, 1924, vol. XXII, pag. 86.
Alt document care vorbește despre existența satului Comănești este: Descripțio Moldavie (1714-1716) a domnitorului Dimitrie Cantemir iar lucrări mai recente în care se pomenește de satul Comănești ca despre o așezare din rândul celor de vechi răzeșii sunt cele ale lui Ion Ionescu de la Brad (Iași, 1886), Gh. Ghibescu (1924), Iulian Rick (Iași, 1993) și V. Tufescu (1941).
Deci oiconiomul Comănești provine de la spătarul Coman. Se spune că spătarul Coman și-a ales o poiană în pădure unde și-a făcut o casă de oaspeți numită ”Curtea” și grajduri, iar casele servitorilor au format nucleul viitorului sat Comănești. Prin diviziune, cu timpul, părți din moșie au fost înstrăinate și au devenit proprietăți ale mai multor stăpâni; două exemple citate de N. Iorga:
1) La 4 martie 1605, Mărunta, fata lui Toader din Comănești, vinde partea sa din Comănești lui Coman Berchetu (Berchea),cu 30 de taleri;
2) O parte a moșiei trece în stăpânirea unor locuitori din alte părți. La 1 septembrie 1629, Păjalea și Antemia, fetele Manei din Comănești, dau partea lor de moșie lui Isac din Sinihău și surorii lor Antimia, fata lui Berchet.
În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, sau poate de mai înainte, satul Comănești a fost depopulat, căci la 25 iunie 1723 domnitorul țării dă carte lui Gheorghe Ursuleț, postelnicul și vornicul vătămanului de la Comănești, ținutul Dorohoi ”să cheme oameni de oriunde pentru a se stabili pe seliștile lor”.
În prima jumătate a secolului se înmulțesc familiile care au proprietăți în moșia Comănești. În 1816, moșia satului Comănești (cea mai mare parte) este în stăpânirea banului Ioan Miclescu. Satul avea 40 birnici și 6 scutelnici. Vornicul Ioan Miclescu, stăpân la Comănești, împresura cu moșia sa, moșiile vecine, în 1824. În perioada 1835-1840 se menționează procesul pentru Comănești a lui Ralu Miclescu, soția răposatului vornic Ioan. În anul 1835 moșia și satul au rămas în stăpânirea văduvei Ralu Miclescu.
În Condica privind plata birurilor în Moldova din anul 1832, satul Comănești făcea parte din ocolul Prutului, ținutul Drohoiului și avea trecuți pe lista:
- 91 birnici care plăteau 2730 lei anual;
- 4 mazili care plăteau 120 lei;
- 1 ruptaș care plătea 30 lei;
- 2 avrei care plăteau 120 lei.
- erau scutiți de dări: 2 preoți, 1 diacon, 2 dascăli, 1 privilegiat, 1 pentru miliție, 13 slujitori volnici, 5 nevolnici si 18 văduve.
În 1838, se menționează oficial că satul Comănești era împărțit în Comăneștii din Deal, aparținând vornicului de poartă Ioan Meica, și în Comăneștii din Vale, aparținând lui Ralu Miclescu. În 1846 sunt menționate satele: Comăneștii Miclescului cu 81 de birnici și Comăneștii Meicăi, cu 25 de birnici.
În 1857, în lista oficială publicată de cancelaria domnească din Moldova, pe moșia Comănești, figurau 3 proprietari: Fotaki Calcăntraur și Costache Meica în Comăneștii din Deal și Gheorghe Meica în Comăneștii din Vale. În 1859 și 1860, sunt menționate Comăneștii din Vale cu 595 de suflete și Comăneștii din Deal cu 139 suflete.
Împroprietărirea clăcașilor, din 1864-1865, în Comănești se face din moșia lui Vasile Miclescu (fiul lui Ioan Miclescu): 10 locuitori cu 2 boi, 54 locuitori cu brațele (câte 2,40 fălci, plus 12 prăjini și jumătate – grădina și casa) și 43 locuitori numai grădina și casa (12 prajini și jumătate=22 ari).
În urma reorganizării administrative a țării din anul 1864, prin Legea comunală aprobată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, satul Comănești a trecut în compunerea comunei Suharău, împreună cu satele Suharău și Cotul Suharăului.
Ion Ionescu de la Brad, în cartea sa menționa, în anul 1866, că satul Comănești este compus, parte din răzeși și parte din moșia lui Miclescu, care avea proprietate și la Dămileni.
Cea mai veche construcție de Biserică din satul Comănești, a fost o biserică din bârne de lemn, construită în timpul când stăpână aici era Maria Cănănău (1758-1780). Se pare că la această biserică erau slujitori preoții Iordachi și Dimitrie, în 1804, când aceștia au făcut jalbă către domn pentru a arăta că o parte a moșiei satului era răzeșească.
O altă biserică cu hramul ”Sf. Neculai”, s-a construit tot din bârne de lemn, puțin mai la nord de vechea biserică. Lemnul a fost dat de Teodor și Zenaida Calimachi, stăpânii moșiei, și cu contribuția sătenilor. Această biserică s-a sfințit la 12 decembrie 1892.
Biserica satului Comănești a fost afiliată Parohiei Suharău până în anul 2005, când a devenit Parohia Comănești, la care a fost numit paroh, de la 1 aprilie 2005, preotul Hapliuc Ciprian.
În statistica pe județe a școlilor rurale în anul de învățământ 1893-1894, se arăta că în satul Comănești erau 98 de copii de vârsta școlară. și că trebuia să se înființeze o școală, întrucât în comună există o singură școală în satul Suharău. Școala din Comănești s-a înființat în anul 1915 și a funcționat în casa lui Moisa.
Local propriu pentru școală, construcție din paiantă cu două săli de clasă, lângă biserică, s-a dat in folosință în anul 1921 și utilizat până în anul 1964, cînd s-a dat în folosință localul nou al școlii, construcție din cărămidă, cu clasele I-VII și cu clasele I-VIII, din 1964. Ultimul local pentru școală la Comănești, cu patru săli de clasă, laborator și cancelarie s-a construit în perioada 2002-2004, din cărămidă pe temelii de beton, finanțată de Banca Mondială.
În anul școlar prezent, la Școala Comănești învață 42 de alevi în clasele I-IV si 42 de elevi în clasele V-VIII. Grădinița funcționează cu un efectiv de 25 de copii.
În anul 1907, sătenii din Comănești ca și alții din celelalte sate din județul Dorohoi, s-au răsculat împotriva arendașului moșiei lui Teodor Calimachi, cerând scăderea învoielilor și pămînt pentru lucru. Acțiunile țărănești din sat nu s-au soldat cu vărsări de sânge deși au fost foarte agitate, dar nu au adus nici o îmbunătățire a vieții sătenilor, ba din contra.
Din 1968 Comănești dispare ca entitate sătească de sine stătătoare fiind atașat satului Suharău. Uneori astăzi, pentru a se deosebi fostul sat Comănești de Suharăul propriu-zis mai este numit Suharău II. Nu a existat și nici nu există o justificare plauzibilă pentru comasarea sa cu satul Suharău și neantizarea istoriei și denumirii sale decât orgoliul unor oficialități locale de a avea o reședință de comună cu număr mare de locuitori. Este păcat că a fost desființat ca sat întrucât prin atașarea sa la satul Suharău nu s-au redus în nici un fel cheltuielile administrative ci doar se șterge din istorie și memoria locuitorilor unul dintre cele mai vechi sate feudale românești din zonă. Propunerea unanimă a celor ce cunosc istoria comunei Suharău și a satului Comănești este aceea de a i se reda ”cartierului Suharău II” numele și istoria de sat înființat de boierul Coman după 1412, care i-au fost furate fără un motiv serios.
